Travaliul enorm al zilelor spre-apus

Un singur și minuscul sentiment nespus

Călcat, sfărmat și-n neființa dus

Știm doar, cu toții… tot ce n-am vrut, am spus.

*

Surd mai e glasul orbului redus!

Divina comedie în scena ce l-a pus

Un rol ca fără rimă, am dedus

Doar ce-am întors clepsidra-n sus.

*

Uscate glasuri urlă-n cavou

Suspină des creând ecou

Ustură setea în egou’

Surprinzător, e doar un ou!

Share/Save

[...]A inceput sa cante cand a vazut ca e singur in peisajul nocturn. Doar cerul luminand de stele acompania acum ce a mai ramas din visul sau. Sa-ncep sa numar secundele pana la urmatoarea inspiratie! atunci cand trag aer, da. Inspiratie mai inseamna si altceva.

A spus cineva vreodata ca cerul nu este liber!? ca intregul univers, ce pleonasm! cat de intreg poate fi universul! (zise asta râzând). Si cand ma gandesc cat de sumbru pot fi atunci cand sunt doar cel care cauta inutilitatile astea: adevar, motive, realitate…cine ma pune sa fac asta nu stiu, dar sunt sigur ca as fi fost fericit si poate as fi parut mai prietenos-cu toate ca mereu caut prietenie-daca nu as fi fost asa. De cate cuvinte zise de oamenii de inainte, au nevoie oamenii de azi ca sa realizeze aceste lucruri esentiale vietii.

Poate ca si stelele au viata, ziua dorm iar seara ne privesc si analizeaza treaba facuta in ziua ce a trecut, luminand atat de puternic incat sa se ascunda in spatele sclipirii. Nici cel mai visator copil nu ar fi spus asta, he he! Cu toate astea nimeni nu ma poate contrazice de ce vreau sa fie in spatele a ceva. Si stelele, ele, ne urasc enorm, nu isi imagineaza cum de unii oameni privesc spre ele fara motiv sau poate atunci cand cred ca ele sunt frumoase si ca au ceva aparte. Stele stiu ca triseaza, stiu ca se ascund in spatele luminii ireal de magice. Cel mai rau este ca unii isi aleg stele, nu singuri, multi isi aleg o stea alaturi de cineva si o numesc steaua lor. Cred ca stii ca steaua nu moare dar ei mor si ca peste timp unul din ei se va gandi la steaua lor, acum steaua lui, pe care o blesteama pentru faptul ca a fost… o stea.

Stiu ce vreau acum! O sa imi aleg o galaxie drept o stea, alaturi de cineva. Poate asa, am mai multe sanse sa nu injur o singura stea sau sa aleg mai multe stele…nu doar pentru curcubeul din noaptea verii instelate(poate o sa raman pe Pamant si o sa aleg un rasarit soare, cu toate ca ar fi cel mai trist).

O să o aleg cu ochii închiși, să nu mă orbească, lumina.

muse-symphony

Share/Save

Share/Save

Io finito qui…

Pentru momentele care încep, pentru viață, pentru trăirile ce își curmă drumul în sufletul cuiva, pentru toate există un final. Cu toate că, nerăbdătorul însuți te îndrumă spre a termina, niciodată nu vrei dori se ajungi acolo, doar din curiozitatea de a găsi alte motive necesare clipei.

Aceste rațiuni născute din adâncul tău, sunt motivele simplului existenței care se adună pentru ceilalți, fără ca ei sa observe o clipă, existența ta.

Cândva timpul trecut nu se va mai juca cu scurgerile de amintiri, ci doar le va închega în barajul de lacrimi ascunse sub bolta neantului sumbru. Contează să înțelegi, pentru mine…mai puțin, oricum ritualul lumii se realizează doar pentru momente și beneficii sectoriale.

Come le anime vivono ancora lì, in modo che il mondo è corrotto da immagine imperfetta della verità. Mi piace…

Share/Save

Resuscitez zadarnic ultimii nori ai feeriei,

Momentul de apus al nebuniei se-nalță, tot mai sus

Nu știu de nori mai sunt, ori de s-au dus!?

Cuprins de-amarul umed al câmpiei.

*

Văzduhul minunat al insomniei

Aduce a miros de iasomie

Indiferent, acum plutesc și cad

De dragul ei, câmpiei.

*

Cum milioane de idei se bat și se aleargă

Mișcări nebune, trepidânde,

Așa nu stim de suntem buni ori răi

Ori noi ioni tânjesc pe culme, coada de melc să o apuce.

Share/Save

Chiar îmi trebuie o mare moartă să îți arăt că eu trăiesc?

Sau trebuie sa gândesc mai departe, către mare

O mare din care se nasc îngerii buni

Un eu care știe tot ce minți tu acum.

*

Mirosul nisipului ars de soarele de vară

Descrie cel mai bine ce faci tu acum,

Când încerci să jonglezi

Cât mai multe sticluțe de parfum.

*

Plaja mării mele are multe fire de nisip

Fiecare din ele știu că marea e mare,

Și-mi spun încet…în șoaptă

Ea vrea ca tu să te îneci în marea ta

…să îți dai seama că de fapt nu e a ta!

Share/Save

Și ce-o să fac cu ele dacă nu mai sunt bune?

Ce o să facă altcineva, dacă ele nu mai au proprietăți?

De ce le mai port cu mine, să se adune?

Dar tu te-ai gândit înainte să le folosești?

*

Din singura bucată cărnoasă de sentiment netrăit

O să sculptez chipul unei muze

Probabil, nu o să fie destul sentiment și pentru buze

Pentru că ce a fost, a fost trăit!

*

Știu că găsești în tine același gol de nimic

Mă poți întreba de unde este, însă nu o să-ți zic

Te poți gândi că atunci când te-ai hrănit cu sentiment netrăit

Ai folosit și din tine crezând, profitând…ai nimic!

*

Nu este posibil să mă gândesc la tristețe pentru neajunsuri

Știu doar că sunt văzut ca o hrană ieftină care se vinde scump

Din cauză că nimeni nu a gustat din sentimentul curat

Eu smecher, ce-am mai fost!

ti-am dat ceva eco, reciclat!

Share/Save

-Teatru-

I.

[...]Atmosfera greoaie din tren pe la mijlocul lui iunie. Aerul cald ce  iti ardea narile si te ducea in starea de transpiratie abundenta, isi lasa-se amprenta pe scena din vagon.

Mamitica si dl Goe, sedeau relaxati in coltul vagonului, langa un geam care nu se deschidea sub niciun chip.

(un domn se intoarse catre ei)- Auziti! Nu va suparati, deschideti va rog geamul ca murim de cald aicea’! (Goe il privi cu un aer de superioritate si misca privirea inapoi spre privelistea de pe geam)

- Hai mai Goe! Pune mana si deschide geamul acesta ca mor oamenii de cald, pe langa ei, mai murim si noi…pacat mare sa murim de tineri! (Zise mamitica cu ton ridicat in asa fel incat sa auda cel care a cerut asta)

(incapatanarea lui Goe duce in final la un scandal, pana cand intervine controlorul ce voia sa verifice tichetele)

-Stati mai oameni, nu va alarmati! Aici avem echipamente performante cu senzori care detecteaza caldura si actioneaza eficient. Cum sa deschidem geamul? Nu ne permitem asa ceva, suntem civilizati!

(De undeva din capatul celalalt al trenului se auzi un raset in hohote, care evident ca era adresat explicatiei controlorului)

- Adevarul este ca stiti sa umblati la ele, spuse unul din ei. Poate ar trebui sa le porniti mai intai, nu se observa nicio diferenta intre sauna si vagonul de tren!

(Cel care ridicase vocea era un tanar oarecum revoltat, cel mai probabil ironic la adresa controlorului. In fata lui erau doua persoane ciudate si langa el o colega de calatorie cu care abia se imprietenise)

- Vezi tu, Maria, in tara asta suntem mintiti pe fata. Eu de cate ori am fost in alte tari cu ocazia olimpiadelor, mereu mi s-a spus adevarul și in plus lucrurile mergeau bine. Aici ce sa vezi, niste mizerabili de controlori care nu stiu decat sa minta. Ia spune! tu in ce tari ai fost?(tanarul in incercarea sa de a atrage atentia domnisoarei…evident dezinteresata de el, mai degraba interesata de baiatul care era cu 4 scaune in fata ei si al carui lant de aur ofensator oricarei priviri, era precum o oaza in desert pentru ea)

- Emilian, mie nu imi place lauda! Am fost in mai multe tari, insa cu prietenii la distractie. Am multi amici care merg des acolo si care uneori ma iau pe gratis.(spuse tanara cu greata in exclamare si desigur un aer ce o promova in fata celor doi colegi de calatorie din fata lor)

- Da, stiu Maria.(capul lui era plecat in pamant, se simtea vinovat de intrebare si stupid pentru ca el nu facuse asta niciodata) Eu, m-am distrat cu prietenii din alte tari, am mers in parcuri, am inchiriat biciclete si am vizitat muzeele. Sa stii ca toata asta a fost pe cheltuiala scolii, pentru olimpici mereu a fost gratuit.

- Scuza-ma! spuse ea ridicandu-se si ducandu-se catre baiatul ce-l observase mai devreme, acolo se eliberase un loc.

- Emilian, evident ranit de gestul ei, priveste spre geam si intreaba catre cei doi ciudati din fata lui: Voi ce ati face daca ati fi ca mine?

II.

Cu toate ca stateau fata in fata cu niste tineri sociabili, ei nu s-au sinchisit sa deschida un cuvant. Probabil si aspectul fizic ii tinea deoparte. Unul din ei, la un moment dat, il intreaba pe celalat in soapta:

- Auzi, tu stii unde merge trenul asta?

(mirat de intrebare celalalt raspunse cu un ton ironic) – Om vedea noi ! doar nu am ajuns la capat ca sa ne dam jos, si-asa suntem aiurea aici.

Cercetand atmosfera, vazand ca in celalalt capat al vagonului lumea se certa din cauza geamului, ca in fata lor un tocilar incerca sa socializeze cu o fetita, ca si controlorul facea parte din peisaj si mai era ceva in toata atmosfera asta extrem de calda, un fel de arsita a durerii…erau ei cei doi ce priveau atent chipurile, miscarile, gesturile, tonalitatea: doi cupidoni, unul din ei era deghizat in prostituata, iar celalalt in invalid(nu avea nici maini, nici picioare). Privindu-se isi spun:

- Sincer, acum tu ce ai facut de ai ajuns asa? spuse cel deghizat in prostituata catre cel invalid.

- Nu e nevoie de sinceritate sa realizezi ce poate pati cel pe care-l protejam si modul in care sunt eu acum. Totul se leaga de sentimente, ciudat suna, sa vorbeasca un schiop de sentimente!(cu un zambet amar in coltul gurii)

- Nu, nu pot sa jignesc fiinta ta sau modul tau de a fi, atata timp cat nici eu nu ma simt prea bine.

- Chiar! spuse invalidul, tu cum ai ajuns sa fii prostituata?

- Nu stiu daca e o pedeapsa mai mare decat cea primita de tine. Stai! asta nu ar trebui sa se cheme pedeapsa, asta este natura de a fi a relatiilor dintre ei, cei ce cred ca ofera dragoste…ma rog, se straduiesc. (cu privirea in pamant, se duce la urechea invalidului)

- Stii ce am patit!? Ea, oferea cam tuturor dragostea, in mod diferit. Problema este ca nu doar unuia din ei vroia sa ofer dragoste, trebuia sa merg la 6 oameni diferiti si sa incerc le transmit sentimentele ei…daca se puteau numi sentimente minciunile. (tremuratul vocii da de inteles ca incepe sa-l doara, pe obrazului cupidonului deghizat in prostituata se scurgeau lacrimi mari, una cate una, ascunse de mana murdara cu oja rosie la unghiile neingrijite)

– Ce vina am eu ca ea face asta? spuse el, ce vina au alti cupidoni, care inselati de sentimentele false trebuie sa cada in plasa minciunii si sa devina: invazlizi, orbi, muti, surzi, cersetori ori prostituate sau mai rau spalator de veceuri la o cantina de leprosi.

- Cupidonul invalid, abia isi mai tinea lacrima din ochiul drept, sa nu cada. E greu, sunt multi altii care ajung mult mai rau, niciunul din ei nu moare, toti traiesc cu chinul asta. Ma intreb ce se intampla cu cei ai caror cupidoni sunt raniti, ma rog, transformati!? Mai poate oferi sentimente un om, al carui cupidon este invalid, surd ori mut?

Devenise de neimaginat tristetea celor doi, cupidonul prostituata intinse mana catre ciotul ce mai ramase din mana celuilalt cupidon si ii spuse: Auzi! Tu stii unde duce trenul asta?

Nu apuca sa ii raspunda ca in vagon intra un cersetor olog si mut, care se tara in maini pe culoarul vagonului, cersea ajutor, mai degraba striga.  Cei doi terifiati de ceea ce vad, intind o mana catre el sa il ridice si sa-l scuture de praf, era nespalat si vizibil era ca era si flamand.

Acestia il intrebă: Si tu esti cupidon? La care el le raspunse: Se mai poate numi cupidon, ce sunt eu?

Controlorul vine repede sa alunge cersetorul din tren, cupidonii de pe scaun il ascund pe cel de-al treilea sub scaune si mirati de prezenta neasteptata a controlorului, il intrebă:

- Unde duce trenul asta? Puteti sa imi spuneti? Va rog!

(pe un ton aprig, controlorul le raspunse privindu-i pe amandoi in ochi ca si cum ar fi totul din vina lor)

- La Auschwitz, unde sa duca!?

Share/Save

O iubire sintetică

Între soare și lună,

Fără umbre, lumina le-a fost lor cunună

Existența limitată de întâlnirea nocturnă

Amândoi, iar, în noapte

Ca un soare și-o lună.

*

Cuprinși de lumini siderale,

Ascunzându-și anii lumină, în pașii agale

Corona cea sfântă a bolții astrale

Strivită în van, curmând a lor cale.

*

Culoarea miresmei întâlnirii din zori

Când ei, împreună, frumoase culori

Doar marea-i îngână, cuprinși de furori

Amândoi, împreună…și marea din zori.

Share/Save

Am deschis cartea, era doar cenușă pe prima pagină, cenușă! Probabil era tușul care nu a reușit să fie printat pe acea pagină, iar cuvintele s-au transformat în cenușă.

- Ce ghinion! spuse cel care a vrut să o citească. Doar ce am cumpărat cartea asta, aveam incredere că voi putea citi din ea, și uite cum se intamplă să arunc banii în vânt! Merită să mai cumpăr altă carte și să fiu atât de dezamăgit? Mai mult înșelat de copertă și prefață! Merită să fie aruncată în foc și să devină la rândul ei, precum este prima pagină, cenușă?!(capul plecat în pământ semnifica tristețea și agonia în care zăcea, acum, el)

Ce culoare are cenușa?! Bine, tu probabil știi asta, însă încerc să îți spun că cenușa…ta, este destul de colorată. Da, colorată…cenușa ta! A fost colorată de literele de diferite nuante în care era scrisă idea pe care se axa cartea, sau laitmotivul(dacă chiar vrei să-i spui așa). Nici nu puteam citi acea carte, mă străduiam, mă dureau ochii, știam că e ceva malefic la mijloc…și uite că am avut dreptate: nimicului, nimic să nu-i acorzi.

Doar acum să nu crezi că tu ești cartea și că prin ale tale culori stridente, preluate din colț de stradă, vei reuși sa îmi demonstrezi că prin literele tale mă vezi pe mine, cenușă! E doar o iluzie! se întâmplă des, la colț de stradă, multe culori se adună, ce împreună creează un pastel…strident, inutil și ilogic, cel mai probabil V A N I T O S. Te acaparează și devii posedată de ele, încerci să vorbești prin acele culori, însă mai are rost să pătezi și alte pagini nemaiîntâlnite?!

Fiecare pagină pe care o citeam încerca să mă duca în umbră, să mă mintă, să mă depărteze de logic și să mă trădeze cu ilustrul stupid fictiv. Nu imaginația este singura noastră limită, limita noastră suntem noi. Probabil, cartea asta nu are înțeles, sau asta se pretinde a fi ideea ei… o pată creată dintr-un contrast de două culori.

Nu pot să cred! mi-am murdărit timpul cu inutil, iar istoria acestei inutilități se măsoară în cuvinte…colorate.

Deschid sertarul biroului de culoarea cireșului, mirosul dinăuntrul său îmi crea o isterie nemaiîntâlnită.

Să pun sau nu cartea asta în acest sertar?! Pătează și sertare sau doar coperțile unei lumi ideale limitate de o cheie?!

Geamul era bine închis, nu trecea vântul rece prin el… șemineul dădea lumină camerei în al cărei fotoliu stăteam, iar undeva pe fundal, magnetofonul încetase din scârțâit. Un alt parfum simt cum îmi invadează camera.

Culorile, au parfum?!

Rabbia E Tarantella

Share/Save